Pentru ca, in drumul nostru, reusim sa intalnim oameni foarte talentati si extrem de pasionati de ceea ce fac, ne-am gandit sa va povestim despre un proiect de familie, foarte personal, care, ca si noi, folosesc hartia pentru a o transforma in adevarate minunatii.
LibrArtis este povestea a doi oameni extrem de talentati, profesionisti, extrem de atenti la detalii si cu o tona de energie pozitiva si creativitate.
Daca ar trebui sa isi descrie propriul proiect, ar suna asa:
“ Fericirea se află în lucruri simple. Dacă știi să le prețuiești, ele dau valoare și sens vieții tale. A-ți așterne pe hârtie gândurile, ideile, impresiile sau aspirațiile este unul din aceste lucruri simple.
Într-o lume hiperdigitalizată, în care informația este la un click distanță și totul stă în viteza cu care se întâmplă lucrurile, simțim uneori că ne pierdem locul, identitatea, visele. Și atunci, căutăm un loc sau un prilej în care să ne regăsim, să ne recuperăm energia irosită, pentru a ne putea trăi din plin viața, ziua, clipa.
Caietul LibrArtis este un caiet deosebit pentru oameni deosebiți. Îl poți avea pentru tine sau îl poți oferi în dar. El poate lua forme speciale: jurnal de călătorie, jurnal pentru mămici și bebeluși sau caiet pentru copii sau adolescenți. Poate fi un cadou excepțional, care va fi păstrat fără doar și poate în cutiuța cu lucruri de suflet.
Abundența de idei în ceea ce privește designul și diversitatea prilejurilor în care poate fi folosit, au dus în mod natural la apariția unor categorii distincte, pe care le-am grupat sub formă de colecții. Dacă preferi însă o personalizare unică, putem lucra împreună, pentru a-i da forma potrivită pentru destinatarul sau evenimentul căruia dorești să îl dedici.”
Gama lor de produse este extrem de variată și mereu personalizată pe nevoile clientului: agende, jurnale tematice, guestbook-uri pentru evenimente, invitații de nuntă și botez, cărți de vizită, suporturi de curs, place card-uri pentru evenimente și multe alte minunății, pentru că, pentru ei, sky is the limit.
Vă recomandăm cu drag să îi descoperiți, atât ca oameni, cât și ca profesioniști în ceea ce fac. Noi am fost, de fiecare dată, extrem de încântați de produsele primite, așa că nu putem decât să ne bucurăm extrem de tare că i-am întâlnit in drumul nostru!
Ii puteti gasi aici:
Facebook – www.facebook.com/LibrArtis-569284576540007
Site – www.librartis.ro